Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 Bucuresti
Parafrazând un dicton cu iz francez, am spune că “la promesse oblige”, mai ales atunci când promisiunea este făcută la o vârstă seculară. D-na Mazilu, beneficiară a Complexului de Servicii Sociale “Floare Roşie”, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, ne-a promis în februarie trecut, pe când rotunjea aniversările cu o cifră de 100 de ani, că va trăi 104 ani. Ne-a amuzat ideea şi am privit-o cu îngăduinţă, mustăcind pe ici pe colo, însă d-na Mazilu şi-a urmat nestingherită calea şi decizia, iar astăzi 3 februarie 2012 împlineşte senin nici mai mult nici mai puţin de 101 ani!
În ziua geroasă a aniversării domniei sale, atmosfera căminului a fost mai caldă ca oricând. Fără a uita de tradiţionalele daruri, primarul sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, a transmis un mesaj doamnei, cu ocazia marelui eveniment:
“La mulţi ani stimată şi frumoasă doamnă! Florile, felicitările şi tortul le meritaţi din plin!”