”La mulți ani, România!”, din partea seniorilor din Sectorul 6

În prag de iarnă, cel mai important eveniment din istoria României a primit atenția cuvenită și din partea generației de vârsta a treia din comunitatea Sectorului 6.

100 de seniori au sărbătorit, în incinta Clubului Seniorilor Sector 6, Marea Unire de la 1918.

Pentru cei lipsiți, o bună parte din viață, de șansa comemorării publice a acestui moment istoric, întâlnirea din Calea Plevnei nr. 234 a avut o semnificație aparte.

Programul artistic pregătit de seniori a cuprins cântece și poezii patriotice, lectura unor texte istorice, interpretarea unei mici scenete.

Imnul Național al României, intonat de Corul Seniorilor Sector 6, a fost momentul culminant al zilei dedicate Marii Uniri.

Mulțumind celor prezenți pentru talent și implicare, primarul Sectorului 6 a subliniat realitățile cu care se confruntă România în prezent, amintind importanța cunoșterii istoriei naționale pentru toți românii, fie că locuiesc de o parte sau de cealaltă a Prutului.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001