14 angajați care lucrează în cadrul serviciilor destinate copiilor cu dizabilități, au urmat, în luna octombrie, un curs extrem de util pentru desfășurarea activităților zilnice: cursul de inițiere în metodele și tehnicile de acordare a primului ajutor.
Cursul a fost susținut de specialiștii din cadrul Societății Naționale de Cruce Roșie, iar la acțiune au fost prezenți și câțiva părinți ai unor copii cu dizabilități.
Scopul cursului a fost de a veni în ajutorul angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 care, în activitatea lor, se pot întâlni oricând cu situații grave, în care măsurile de prim ajutor ar putea chiar să salveze vieți. Și părinții care au luat parte la eveniment au considerat extrem de important acest curs, cu ajutorul căruia vor putea răspunde, într-un mod mai eficient, la nevoile propriilor copii.
Cursul a fost organizat în două sesiuni și s-a desfășurat la sediul Direcției Protecția Copilului. La final, toți participanții au primit atestate din partea specialiștilor de la Crucea Roșie.
Rețele sociale