Sesiuni de informare medicală pentru tinerii din Sectorul 6

În acest weekend, 10 adolescenți din Sectorul 6, aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, vor participa la un proiect de informare și educare, susținut de mai mulți medici specialiști.

Proiectul, implementat în parteneriat cu PR Red Spot, va cuprinde sesiuni de informări privind igiena orală, dar și de educație sexuală, iar la final, tinerii care vor fi identificați cu diverse probleme medicale, vor primi, gratuit, consultații la cabinetele medicilor.

Statisticile arată că 9 din 10 pacienţi care prezintă afecțiuni cu transmitere sexuală s-au îmbolnăvit la o vârstă cuprinsă între 15 şi 25 de ani. Este esențial ca tinerii să știe, cât mai devreme posibil, ce presupune începerea vieții sexuale, cum să aibă grijă să fie și să rămână sănătoși, precum și cât de importantă este vizita periodică la medic, chiar dacă pare că totul e în regulă”, a declarat dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie la Dacia Medical Center.

Ne bucurăm atunci când adolescenții aflați în grija noastră au șansa de a primi cele mai importante informații, cele despre sănătate, direct de la sursă, de la medicii specialiști. Proiectele noastre vizează mereu creșterea calității vieții beneficiarilor, iar acest program atinge acest obiectiv important pentru noi”, a subliniat Nicolae Gorunescu, director general adjunct DGASPC Sector 6. 

Proiectul de informare și educare a tinerilor aflați în evidențele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 începe cu trei întâlniri între medici și tineri, în lunile octombrie și noiembrie ale acestui an.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001