Art terapia, o intervenție eficientă în îmbunătățirea vieților copiilor defavorizați

Și-au folosit mâinile pentru a desena, dar, de fapt, și-au schițat o parte din suflet pe hârtie. Este povestea a 40 de copii defavorizați care au luat parte la un proiect inedit, prin care s-a promovat art terapia.

“Conturează-ți viitorul – art terapie Phronetik” a fost implementat de Asociația Română de Terapii Expresive și, timp de șase luni, copii cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani cu patru tipuri de probleme de sănătate: probleme psiho-emoționale, psiho-motorii, boli cronice și boli grave au participat la ateliere. Ședințele de terapie au avut diferite tematici, iar cei mici au desenat și au folosit culorile pentru a comunica.

“În cadrul fiecărei ședințe am urmărit evoluția celor mici, extrem de evidentă în desenele lor. Prin întrebări și joacă, am încercat să le ofer o portiță de a-și înțelege propriile emoții din spatele desenelor. Apoi, am trecut la următorul nivel: am încercat să le construiesc puntea dintre emoții și corp prin identificarea propriilor percepții. Este un proces foarte complex pe care aș putea și eu să îl exprim mai bine în desen, nu neapărat prin cuvinte,” a declarat Raluca Ciobanu, managerul proiectului și terapeut.

Printre copiii care au beneficiat de ședințele de art terapie sunt și cei din centrele de zi ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

“În cadrul instituției noastre, principalul scop este dezvoltarea serviciilor pe care le oferim beneficiarilor. Paleta noastră este extrem de diversă, de la terapia clasică, kinetoterapie, cameră senzorială, salinoterapie și până la servicii de intervenție mobilă. Dar ne dorim să acoperim toate nevoile și toate terapiile care apar pe parcurs. Acesta este și motivul pentru care suntem mereu deschiși la colaborări. Așa a apărut și proiectul cu Asociația Română de Terapii Expresive prin care s-a folosit cu succes arta în terapia celor mici,” a declarat Nicolae Gorunescu, director general executive la DGASPC Sector 6.

Proiectul a fost sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor.

Opțiuni pagină

Rețele sociale

 

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

Ajută și tu! Donează haine groase pentru oamenii fără adăpost!

Care sunt provocările Sectorului 6?

0800.824.453 – linie gratuită pentru consilere psihologică în sectorul 6

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2017 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

 

 

Realizare site web HASS Web Design