Aventura şi natura, noi atracţii pentru copiii defavorizaţi din Sectorul 6

Au dat fotbalul din faţa blocului pe trasee în copaci şi tiroliene. Este experienţa de neuitat pe care astăzi, 18 iulie, au trăit-o 25 de copii din Sectorul 6, care fac parte din familii defavorizate. Toţi au dat piept cu aventura în Parcul de Aventură din Comana. Au avut de parcurs şase trasee pline de obstacole, dar fără nicio emoţie au reuşit să le ducă la bun sfârşit pe toate, iar la final s-au declarat încântaţi de o inedită ieşire în natură.

„Mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă a fost mai greu decât mă aşteptam. Dar nu m-am lăsat”, recunoaşte Robert, în vârstă de 9 ani.

Iar cei mici au fost supravegheaţi cu atenţie de voluntari veniţi de peste mări şi ţări. Este vorba despre o fată şi 5 băieţi din Turcia, Azerbaidjan şi Olanda, care îi însoţesc pe micuţi  în  toate activităţile, timp de o lună.

Acţiunea de astăzi face parte din Programul Integrat de Educaţie pentru Diversitate, care are ca scop îmbunătăţirea participării în sistemul de educaţie a copiilor cu risc de excluziune socială şi economică, din Sectorul 6.
De acest program beneficiază 195 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani.

Cei mici provin din familii aflate în risc de marginalizare socială şi locuiesc în Cartierul Giuleşti-Sârbi, acolo unde sunt identificate cele mai multe cazuri de abandon şcolar din Sectorul 6.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001