“Lucrător în comerţ”, un loc de muncă ce poate fi al tău!

Organizat la iniţiativa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, un nou curs gratuit de calificare profesională în meseria “lucrător în comerţ” îşi aşteaptă beneficiarii.

Dacă locuieşti în regiunea Bucureşti-Ilfov şi te încadrezi în categoria de grupuri vulnerabile, “persoană cu dizabilităţi” sau “victimă a violenţei în familie”, ai ocazia de a învăţa o nouă meserie şi de a obţine autonomia financiară pe care ţi-o doreşti.

Cursurile sunt organizate în cadrul Proiectului “Servicii integrate de sprijin pentru victimele violenţei în familie şi persoanele cu dizabilităţi”, oferind absolvenţilor diplome de calificare recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Proiectul oferă o şansă la viaţă independentă şi integrare pe piaţa muncii, dezvoltarea competenţelor şi calificărilor de bază, servicii de informare, consiliere psihologică, juridică şi vocaţională, asistenţă pentru identificarea oportunităţilor de angajare. Toate aceste servicii vizează reducerea dependenţei de prestaţiile/serviciile sociale şi plasarea beneficiarilor sub incidenţa autonomiei, prin facilitarea accesului la un venit lunar stabil.

Pe toată durată cursului, valoarea transportului, în cuantum de 50 de lei lunar, este decontată pentru fiecare participant.

Activităţile derulate în cadrul proiectului mai cuprind organizarea de întâlniri periodice cu reprezentanţi ai angajatorilor şi beneficiarilor, membri ai societăţii civile sau profesionişti care activează în domeniu, având ca scop informarea şi conştientizarea dificultăţilor de integrare pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile, corelarea eforturilor în acest domeniu, atragerea angajatorilor prin mediatizarea exemplelor de bună practică, schimbul de experienţă.

Aflat în faza de sustenabilitate, cu finanţare de la Bugetul Local al Sectorului 6, proiectul a demarat în anul 2014 în cadrul programului POSDRU, având drept bază parteneriatul public-privat între DGASPC Sector 6 şi trei organizaţii non-guvernamentale.

Persoanele interesate să participe la cursurile gratuite de calificare profesională sunt rugate să apeleze la numerele de telefon 021.410.30.20, int.321 – Nicoleta Szasz sau 0761.144.836 – Corina Siteavu, pentru a obţine informaţii suplimentare.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001