Sectorul 6, prima administraţie locală din ţară care susţine financiar programul “Şcoală după şcoală”

În august 2016, consilierii locali al Sectorului 6 din Municipiul Bucureşti au adoptat proiectul privind derularea şi finanţarea în anul şcolar 2016 - 2017 din bugetul local a programului “Şcoală după şcoală”.

Primăria Sectorului 6, prin Consiliul Local, este singura administraţie din Bucureşti care susţine costurile mesei pentru 5.000 de elevi şi care a iniţiat acest program începând cu 2012. Plata resursei umane pentru cadrele implicate activ va fi asigurată tot de Consiliul Local, prin Administraţia Şcolilor.

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu a fost prezent luni, 17 Octombrie 2016, în prima zi  de implementare a programului “Şcoala după şcoală” în Sectorul 6, la Şcoala nr. 311 şi a participat la activităţile educaţionale, dar şi la distribuirea preparatelor calde pentru prânz.

”Deşi acest program a fost inclus ca necesitate în Legea Naţională a Educaţiei, fiind un sprjin important în lupta cu abandonul şcolar, Ministerul Educaţiei nu a găsit fonduri pentru a bugeta, măcar parţial “Şcoala după şcoală”. Noi am reuşit să alocăm fonduri atât pentru hrană, cât şi pentru plata profesorilor şi să nu mai împovărăm părinţii elevilor din Sectorul 6. Într-o societate în care noi, adulţii, petrecem din ce în ce mai mult timp la serviciu, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi către copiii noştri, către orele pe care le petrec singuri, ce activităţi desfăşoară, dacă mănâncă o masă caldă la prânz.” a declarat primarul Gabriel Mutu.

În Sectorul 6 s-au înscris 18 şcoli şi 5 licee în acest program, în baza unei cereri scrise a părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai elevilor, adresată unităţii de învăţământ. La înscriere, părintele semnează un contract de parteneriat cu directorul şcolii în care sunt stipulate rolurile şi responsabilităţile fiecărei părţi.

Activităţile ce se desfăşoară în cadrul programului vizează atât partea educativă, de lărgire a orizontului de cunoaştere, cât şi activităţi dezvoltare a personalităţii şi încurajarea menţinerii legăturii cu familia.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001