Se dă startul cursurilor gratuite pentru copiii din Sectorul 6

Astăzi, 3 octombrie 2016, se dă startul cursurilor gratuite pentru copii, organizate în incinta Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant” din Sectorul 6.

Cei mici au ales unul sau două cursuri, în funcţie de preferinţe şi abilităţi, participarea la program constituind o modalitate de dezvoltare personală şi oferindu-le şanse egale copiilor din comunitate să îşi urmeze pasiunile, indiferent de resursele financiare ale părinţilor.

Înscrierile au avut loc în perioada 25 iulie - 09 septembrie 2016, iar cursurile preferate de cei peste 1.000 de micuţi au fost cele de engleză, canto, arte marţiale, chitară şi informatică.

Împărţite pe grupe, cursurile acoperă un spectru larg de activităţi cultural-artistice, sportive sau de abilitare, precum: dans (405 locuri), şah (128), arte marţiale (60), arte plastice (168), canto (40), chitară (40), engleza prin joc (108), teatru (70) şi informatică (63).

În clădirea construită în anul 1814 de cărturarul Dinicu Golescu, situată pe Aleea Ţibleş nr. 64, Sector 6, sunt amenajate 12 săli pentru activităţi, o sală de aşteptare pentru părinţi şi pentru consiliere psihologică, precum şi o salină. Locaţia dispune de o curte generoasă în care este amenajat un teren de sport multifuncţional şi un loc de joacă pentru copii.

Aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu-Grant” şi-a deschis porţile în anul 2012. De atunci, peste 3.500 de beneficiari au participat la cursuri gratuite şi la alte actvităţi realizate în beneficiul educaţiei copiilor  şi adolescenţilor din comunitate.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001