Continuă înscrierile la cursurile gratuite pentru copiii din Sectorul 6

La mai puţin de o lună de la debutul înscrierilor la cursurile gratuite de la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală ,,Conacul Golescu Grant'', s-a ocupat mai bine de jumătate din cele 1.142 de locuri disponibile. Până în prezent 650 de copii s-au înscris la cursuri.

Copiii cu domiciliul pe raza Sectorului 6 sunt aşteptaţi în continuare să se înscrie la cursul care li se potriveşte cel mai bine, 492 de locuri sunt încă libere!

Cursurile gratuite de dans, arte plastice, şah, karate, canto, chitară, engleza prin joc, teatru şi informatică vor debuta în luna septembrie şi se vor desfăşura pe parcursul anului şcolar 2016-2017.

Anul trecut, peste 1.200 de copii au urmat cursurile gratuite, iar cei mai talentaţi au participat la diferite competiţii, unde au demonstrat din plin că talentul, pasiunea şi priceperea sunt premiate. Cele mai multe trofee au fost obţinute la karate, şah şi teatru.

Cererile se primesc la secretariatul din Aleea Ţibleş Nr. 64, de luni până vineri între orele 10.00-18.00, până în data de 09 septembrie 2016, iar copiii care doresc să urmeze activităţi sportive trebuie să prezinte adeverinţă medicală la data începerii cursurilor.

Cererile vor fi înregistrate în ordinea înscrierii, prioritate având copiii din sistemul de protecţie, precum şi copiii care nu au mai urmat în anii trecuţi respectivul curs. Pot urma maxim 2 (două) activităţi copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, ai căror părinţi au domiciliul legal sau viza de flotant pe raza Sectorului 6 şi tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani, dacă sunt beneficiari ai sistemului de protecţie.

Acte necesare pentru înscriere:

  • Cerere înscriere (se poate descărca de la www.asistentasociala6.ro);
  • Copie certificat naştere copil;
  • Copie carte identitate părinţi/tutori;
  • Adeverinţă medicală pentru activităţile sportive (ex: karate, dans).

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 037.620.33.09 sau ne puteţi scrie la e-mail:  palatulcopiilor6@dgaspc6.com.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001