30 de copii din Sectorul 6 participă astăzi, la Castelul Peleş, la jubileul Casei Regale a României

La invitaţia Casei Regale a României, 30 de copii din Sectorul 6 vor participa la Evenimentul “Garden Party” şi la Concertul Regal Jubiliar care vor avea loc la Castelul Peleş din Sinaia, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României şi a Statului Român Modern.

Astăzi, 10 mai a.c., începând cu orele 17.30,  pe terasa din faţa Castelului Peleş, cei 30 de beneficiari ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vor avea ocazia de a întâlni personalităţi ale Casei Regale a României şi de a cunoaşte momente istorice de excepţie, care au influenţat destinul României Moderne.

“10 Mai este una dintre zilele cele mai bogate în semnificaţii pentru istoria poporului român. Anul acesta, ziua de 10 mai are o semnificaţie specială, în condiţiile în care se împlinesc 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. Astăzi, după un veac şi jumătate, monarhia continuă să reprezinte un factor de echilibru în societate, iar imaginea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României este o rază de speranţă pentru români. Aşadar, suntem onoraţi de invitaţia Casei Regale a României. De peste un deceniu, parteneriatul dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit oamenilor din comunitate o serie de programe sociale în scopul promovării spiritului de solidaritate, a demnităţii, talentului şi valorilor culturale naţionale. Monarhia este şi va rămâne un model de stabilitate, demnitate, moralitate şi identitate în societatea românească", a spus primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Copiii sunt elevi merituoşi, care urmează cursurile Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu-Grant”, un spaţiu care oferă copiilor şi adolescenţilor din comunitatea Sectorului 6 programe de abilitare şi dezvoltare a personalităţii.

Cu peste 1000 de beneficiari anual, centrul aflat în subordinea DGASPC Sector 6 promovează metode de educaţie nonformală, cu rol de stimulare a creativităţii şi a abilităţilor de comunicare. Centrul pune la dispoziţia copiilor cursuri gratuite de  muzică, dans, teatru, limbi străine, pictură sau informatică.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001