Posturi vacante în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie vacante din cadrul Direcţiei.

Vrei să contribui zi de zi la protejarea intereselor copiilor din Sectorul 6?

Împreună putem schimba clişeele conform cărora funcţionarul de la “stat” este o persoană neimplicată şi ineficientă!

Dacă vrei să faci parte dintr-o echipă profesionistă, inimoasă, implicată şi creativă, vino să ne cunoşti!

În cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, angajaţii au parte de cursuri pentru dezvoltarea diferitelor competenţe necesare meseriei, iar în funcţie de pregătirea, eficienţa şi seriozitatea ta, aici vei fi primit şi ajutat să te dezvolţi şi să îţi atingi obiectivele. Important este să fii o persoană sufletistă şi deschisă.

Căutăm:

  • 8 infirmieri,
  • 6 asistenţi medicali,
  • 1 medic,
  • 4 inspectori de specialitate (psihologi, asistenţi sociali),
  • 3 psihologi,
  • 2 referenţi (educator, asistent social),
  • 1 kinetoterapeut,
  • 2 asistenţi sociali,
  • 1 bucătar.

Concursul se va desfăşura la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului Sector 6 din Str. Floare Roşie nr. 7A, Bucureşti.

Condiţiile minime obligatorii care le solicită fiecare post în parte se găsesc la adresa http://www.protectiacopilului6.ro/oportunitati-de-angajare_doc_2044_locuri-de-munca-vacante-in-cadrul-dgaspc-sector-6_pg_0.htm

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001