Un nou parteneriat public-privat produce beneficii seniorilor din Sectorul 6

Seniorii rezidenţi ai Complexului de Servicii Sociale ”Floare Roşie” Sector 6, au vizitat ieri, 13 aprilie 2014, Mănăstirea Sămurcăşeşti din Judeţul Ilfov.

Excursia a fost organizată de Asociaţia Fluens, în baza parteneriatului încheiat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în scopul implicării persoanelor de vârsta a treia  în activităţi cu rol de socializare şi stimulare a unei vieţi active.

Zece seniori au fost însoţiţi de personal desemnat din cadrul celor două instituţii partenere, în localitatea Ciorogârla, unde au vizitat principalele puncte de atracţie ale lăcaşului de cult, vechi de peste 200 de ani. În incinta ansamblului mănăstiresc ctitorit de vornicul Constantin Samurcaş, vârstnicii s-au bucurat de peisajul pitoresc, o adevărată oază de linişte, frumuseţe şi pace.

“Ne bucură faptul că eforturile noastre de menţinere şi implicare în viaţa socială activă a seniorilor Sectorului 6 sunt susţinute de parteneri din societatea civilă. Prin parteneriatele public-private în sfera socială, membrii comunităţii au numai de câştigat”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Mănăstirea Sămucăşeşti, ctitorită la începutul secolului al XlX-lea, este situată în Câmpia Vlăsiei, la 15 kilometri vest de centrul Capitalei, brăzdată de râurile Ciorogârla, Sabar şi de canalul Argeş - Bucureşti, fiind un loc primitor, unde pelerinii vin zilnic pentru a se relaxa.

Complexul de Servicii Sociale ,,Floare Roşie” este un complex modern de tip rezidenţial, cu o capacitate de 100 locuri, unde persoanele vârstnice aflate în dificultate cu domiciliul pot beneficia de servicii specializate şi de măsuri de suport specifice situaţiei de dependenţă.

La nivelul Sectorului 6, administraţia locală a deschis “Cluburile Seniorilor” unde aceştia au posibilitatea de a-şi îmbunătăţi modul de viaţă, perspectivele personale şi starea de sănătate. Aceştia beneficiază de condiţii optime pentru a face mişcare, pentru a socializa şi pentru petrecerea timpului liber. 

Extinderea serviciilor sociale cu specific la nivelul comunităţii Sectorului 6, servicii aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, pun în aplicare principiile şi obiectivele propuse în Strategia naţională pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015 - 2020 şi a Planului strategic de acţiuni pentru perioada 2015 - 2020.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001