Nea Ispas, poetul octogenar de la Clubul Seniorilor din Sectorul 6

La 83 de ani bătuţi pe muchie, nea Ispas recită din propria creaţie poetică în fiecare zi de joi, în cadrul Cafenelei literare organizate în incinta Clubului Seniorilor Sector 6.

Este membru al trupei de teatru şi se implică în toate proiectele culturale, de abilitare şi petrecere a timpului liber iniţiate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în beneficiul persoanelor vârstnice din comunitate. 

Taina cuvintelor a deprins-o singur, în anii adolescenţei, aşa cum îi stă bine unui autodidact, şi de atunci transpune în versuri tot ce vede şi aude în jurul său.

Cu prilejul lansării volumului său,  intitulat simplu ”Poezii”, la Editura Cartex, domnul Dumitru Ispas, ”membru fondator” al Clubului Seniorilor Sector 6, are numai motive de mândrie.

Şi o spune singur, fără falsă modestie, în timp ce acordă, degajat, câte un autograf tuturor angajaţilor Clubului Seniorilor Sector 6, cei care l-au susţinut şi încurajat pe acest drum.

Şi pentru că mâine, 1 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6, alături de toţi membrii comunităţii, urează ”La mulţi ani!” şi zile fericite domnului Dumitru Ispas şi tuturor celor ajunşi la vârsta senectuţii.

În scopul stimulării unei îmbătrâniri active şi a integrării persoanelor vârstnice în viaţa socială a comunităţii, Clubul Seniorilor Sector 6 oferă în mod gratuit, pentru pensionari, activităţi de grafică,  cerc de fotografie, de pictură şi decoraţiuni interioare, sală de  fitness, cursuri de teatru şi muzică, calculatoare şi limbi străine.

Un loc aparte îl ocupă Atelierul de inventică, un cerc select, alcătuit din foşti ingineri, care au pus în practică invenţii precum ”Panoul Sandwish” şi  ”Motorul universal fără combustie”. În stadiu de cercetare se mai găsesc ”Hidrobalansoarul cu volum constant de apă” dar şi alte proiecte în domenii diverse cum ar fi cel energetic sau materiale de construcţii.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001