Salinoterapie gratuită pentru persoanele cu probleme de sănătate din sectorul 6

ANUNȚ

Acest serviciu este temporar SUSPENDAT!

Diagnosticat cu astm cronic de la o vârstă fragedă, micuțul A.M. a fost privat de multe dintre bucuriile copilăriei. Nevoit să privească atunci când alții aleargă sau merg cu bicicleta, copilul a fost dezavantajat și de situația financiară precară a familiei sale monoparentale. Cu un salariu de 900 lei lunar, mama lui nu a dispus de fondurile necesare unui tratament costisitor și de lungă durată.

Până când, la începutul acestui an, doamna M. a aflat de serviciile de salinoterapie oferite gratuit pe raza sectorului 6. La recomandarea medicului, copilul a fost inclus imediat în acest program și de atunci lucrurile au evoluat în bine. Copilul petrece câte două ore, de trei ori pe săptămână, în incinta salinei amenajate la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu Grant”, din Aleea Țibleș, nr.64. Starea de sănătate i s-a îmbunătățit astfel încât băiatul poate spera că într-o zi va lăsa în urmă neplăcerile și restricțiile impuse de maladia sa.

Inaugurarat în mai a anului 2014, serviciul gratuit de salinoterapie de pe raza sectorului 6 este destinat cu precădere categoriilor sociale defavorizate. Serviciul funcionează în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, oferind tratament de salinoterapie persoanelor, atât copii cât și adulți, care suferă de diferite afecțiuni, în special de tip respirator.

Procedura de admitere constă într-o cerere tip însoțită de următoarele acte: copie carte de identitate, recomandare de la medicul de familie sau specialist care să conțină durata și frecvența tratamentului.

Cererea și actele necesare se depun la sediile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului unde sunt amplasate salinele, după cum urmează:

  • Complexul de Servicii Sociale Floare Roșie – str. Floare Roșie, nr. 7A (zona Apusului), tel. 021.569.28.73, email: complexfloarerosie@dgaspc6.com
  • Centrul Multifuncțional de Sănătate Sf. Nectarie – Bd. Uverturii, nr. 81, tel: 0376.203.291, 0376.203.292, 0376.203.293, 0376.203.294, email: receptie@cms-nectarie.ro
  • Clubul Seniorilor Plevnei – Calea Plevnei, nr. 234 (vis-avis de Primăria Sector 6), tel: 0314.382.399, email: centrulseniorilorplevnei@dgaspc6.com
  • Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu Grant” – Aleea Țibleș, nr.64 – zona Regie, tel: 0376.203.309, email: palatulcopiilor6@dgaspc6.com

Numită și haloterapie, salinoterapia este un procedeu extrem de simplu și totodată eficient, cu un procent de 87% cazuri vindecate. Cura se bazează pe proprietățile sării de a emana aerosoli cu efecte benefice asupra sănătății, în condiții de umiditate și temperatură bine controlate.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001