Punct de vedere

Astăzi, 14 iulie 2014, au difuzate imagini cu un copil aflat în plasament în cadrul căsuței de tip familial, deschisă anul trecut de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Încă de ieri, 13 iulie a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili cadrul în care s-au produs aceste fapte reprobabile, urmând ca la finalul acesteia să se ia toate măsurile care se impun. In acest moment, persoanele implicate sunt suspendate din functie.  Comisia de Disciplină va merge până la desfacerea contractului de muncă în privința personalului angajat care are în grijă copiii cu dizabilități din centru. In cursul zilei de maine vom comunica rezultatele finale ale anchetei.

Menționăm că acest incident este unul izolat, singular, până la acest moment nemaifiind înregistrate sesizări de această natură in centrele din Sectorul 6. Căsuța de  tip familial din comunitate este destinată minorilor cu dizabilităţi, pentru ameliorarea situaţiei acestora. Această casă (a doua de acest fel) a fost necesară pentru a închide Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi  „Sf. Andrei", ultimul centru de plasament de tip vechi din Sectorul 6.

Este regretabil ca DGASPC Sector 6 care este o  institutie recunoscuta la nivel national si international pentru proiectele pe care le-a realizat  in ceea ce priveste reintegrarea sociala a copiilor, dezvoltand pana in prezent numeroase servicii de recuperare psihosociala atat a copiilor cu dizabilitati, cat si a tuturor copiilor din sitemul de protectie, se confrunta cu o situatie de acest gen.

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6, conducerea institutiei,  se disociaza de astfel de comportamente si va lua toate masurile ce se impun, inclusiv sesizarea celorlate organe competente in solutionarea cauzei.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001