SocialXChange – model de bună practică la nivel european

Proiectul SocialXChange al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a fost selectat ca model de bună practică la nivel european al Institutului European al Administrației Publice (EIPA) în cadrul proiectului ”Sectorul Public ca Partener pentru o Societate mai Bună” (”The Public Sector as Partner for a Better Society”).

Proiectul SocialXchange a fost nominalizat printre cele 64 de proiecte care vor  primi certificatul de “Bune Practici” dintre cele 266 de aplicatii eligibile înscrise în competiția Premiilor Sectorului Public.

În luna septembrie un juriu internațional va lua decizia finală în privința câștigătorilor, iar premiile vor fi acordate în cadrul ceremoniei de decernare ce va avea loc în 17-18 Noiembrie 2015 în Maastricht, Olanda.

Prima ediție a Premiilor Sectorului Public a avut loc în data de 14 martie 2007 la Berlin și a fost organizată de Fundația Bertelsmann împreună cu Grupul European al Administrației Publice (EGPA) și Universitatea de Științe Administrative din Speyer (în parteneriat cu Germania, Austria și Elveția). Obiectivul acestei inițiative a fost motivarea agențiilor administrative din Europa de a învăța din cele mai bune practici ale altora și de a moderniza fundamental metodele și structurile lor.

Proiectul SocialXChange a fost, de asemenea, selectat pentru bună practică pe pilonul ”Responsabilitatea societală” în cadrul celei de-a VIII-a ediție a Conferinţei Europene a Calităţii.

Evenimentul este organizat de Preşedinţia luxemburgheză a Uniunii Europene prin Ministerul Funcţiei Publice şi Reformei Administrative, Reţeaua Europeană a Administraţiei Publice (EUPAN) şi Institutul European de Administraţie Publică (EIPA) și va avea loc în luna octombrie la Luxemburg.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001