Bune practici din România selectate pentru cea de-a 8-a Conferinţă Europeană a Calităţii

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că echipa de evaluatori ai bunelor practici pentru cea de-a 8-a Conferinţă a Calităţii a admis cele două cazuri transmise de ANFP: un exemplu de bună practică al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 6 – SocialXChange - mai mult decât un magazin caritabil şi un proiect de succes implementat de ANFP, în parteneriat cu asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 – Administraţia publică - mai aproape de cetăţeni prin social media.

ANFP, în calitate de membru al EUPAN, a lansat invitaţia către instituţiile şi autorităţile publice din România de a transmite bune practici pentru a le comunica organizatorilor, singurele aplicaţii elaborate fiind cele două cazuri care au şi fost selectate pentru a fi prezentate în cadrul conferinţei ca bune practici în creşterea calităţii administraţiei publice demne de urmat şi de alte state europene.

Buna practică a DGASPC sector 6 a fost înscrisă la Tema 5. Responsabilitatea socială şi va arăta participanţilor ce implică responsabilitatea socială, adică dacă furnizarea de produse esenţiale de care membrii comunităţii nu mai au nevoie către persoanele defavorizate ar trebui condiţionată de munca în folosul comunităţii şi modul în care putem contribui la creşterea coeziunii sociale şi la prevenirea excluziunii.

Din exemplul de proiect de succes înscris de ANFP la Tema 4. Furnizarea unor servicii publice de calitate prin implicarea factorilor interesaţi şi a cetăţenilor, participanţii vor afla cum poate creşte nivelul de transparenţă a instituţiilor prin utilizarea social media şi cum se pot folosi aceste noi mijloace de comunicare pentru a atrage cetăţenii în procesul de elaborare în comun a politicilor publice pentru a creşte calitatea administraţiei.

Vă reamintim că evenimentul la care se vor prezenta bunele practici este organizat de Preşedinţia Luxemburgheză a Uniunii Europene prin Ministerul Funcţiei Publice şi Reformei Administrative, în colaborare cu Reţeaua Europeană a Administraţiei Publice (EUPAN) şi cu Institutul European de Administraţie Publică (EIPA) şi va avea loc în perioada 1-2 octombrie 2015, la Esch-Belval, în Luxemburg.

Pentru mai multe detalii vă invităm să consultaţi site-ul EUPAN: www.eupan.eu.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001