10 femei de nota 10

Ieri, 24 martie 2015, 10 femei de succes din București și-au împărtășit experiența de viață în cadrul conferinței „10 femei de nota 10”, organizată de Asociaţia Four Change în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Evenimentul a fost structurat pe 3 teme, după cum urmează: Cariere de succes ale femeilor, Femei implicate în comunitate și Modele de antrepenoriat feminin.

Pe parcursul conferinţei a fost conturată imaginea femeii anului 2015: independentă, puternică şi capabilă să facă faţă tuturor provocărilor. Cu toate acestea, doamnele care au luat, pe rând, cuvântul, au dat frâu liber emoţiilor şi sincerităţii, povestind şi greutăţile pe care a trebuit să le răzbată de-a lungul copilăriei, tinereţii şi vieţii adulte pentru a ajunge unde sunt astăzi, stârnind ropote de aplauze din partea participanţilor după fiecare discurs.

Oana Sandu (Editor asociat – Decât O Revistă) a dezvăluit povestea vieţii sale, mediul în care a trăit şi neajunsurile pe care a trebuit să le depăşească pentru a deveni femeia de astăzi. „... atunci am învăţat ce înseamnă iertarea”.

Măriuca Ivan (Director General Crucea Alb Galbenă Bucureşti) a prezentat, în paralel, aspectele personale şi profesionale ale trecutului. „Mă bucur să fiu unul dintre pionierii nursing-ului în România. Am ajuns aici cu pasiune, dăruire, implicare. Nimic nu se face fără”.

Cristina Adam (Fotograf & Manager de proiect Centrul de Resurse Media) a destăinuit pasiunile şi sentimentele care au adus-o până aici. „Să vezi zâmbetul mamei în ochii copilului e un sentiment unic!”.
Alina Oancea (Trainer Impact Training & Consulting) a stârnit admiraţia în sală prin modul unic, demn de scena unui teatru, prin care şi-a expus povestea. „Povestea mea a început în 2002, într-o lună de 2, într-o sală de curs pentru formatori. Eram studentă la facultate atunci. Bineînţeles, în anul 2”.

Anca Ştefan (Preşedinte Asociația React) a vorbit despre sistemul de sănătate din România şi măsurile de care acesta ar avea o nevoie disperată. „Regret că nu am reuşit, în aceşti 9 ani, să pun mai multe pietre la temelia sistemului de sănătate”.

Cristina Costea (Vicepreşedinte Asociația de Dezvoltare Comunitară Împreună pentru Viitor) a susţinut un discurs emoţional despre discriminare şi implicarea socială. „Incă din timpul şcolii a trebuit să mă lupt cu prejudecăţi, dar sunt recunoscătoare acum. Acestea m-au făcut puternică”.

Adina Matei (Matei & Borbely Partners) a vorbit despre carieră şi business în România. „Parteneriatul cu Statul e ca şi atunci când te mărită părinţii: un parteneriat forţat pe care suntem obligaţi să-l gestionăm”.

Alina Rachieru (Brand Owner Pineberry) a expus povestea de succes din spatele afacerii pe care a creat-o. „În antreprenoriat sunt şi situaţii grele, dar rezultatele te ung pe suflet”.

Eliza Leşanu (General Manager Madame Lucie) a dezvăluit detaliile vieţii sale profesionale şi a împărtăşit cu auditoriul câteva sfaturi despre antreprenoriat. „Când nu e curaj în antreprenoriat, puteţi face ‚miniprenoriat’, folosind timpul liber şi reţelele de socializare”.

Deşi a fost prezentatorul evenimentului, pe Aurelia Pasăre au cuprins-o emoţiile atunci când a prezentat menirea Asociaţiei Four Change, unde ocupă funcţia de Preşedinte. „Suntem abia la început, dar speranţele şi implicarea au cote maxime”.

Încheierea evenimentului a găsit participanţii şi vorbitorii în lobby, la o sesiune de networking, socializare şi schimb de impresii care s-a lăsat cu zâmbete, glume şi noi prietenii.

Conferinţa “10 femei de nota 10 fost organizată în cadrul proiectului” EVA – Evoluţie Valoare Antreprenoriat pentru femei pe piața muncii”, co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni, Axa prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în parteneriat cu Asociaţia Four Change, SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL, Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, Fundaţia Crucea Alb Galbenă, SC Green Team Actual SRL.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001