Precizări privind distribuirea alimentelor din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate

Pe acestă cale, informăm persoanele care au primit cupoanele individuale pentru ajutorul în produse din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate următoarele:

  • Primăria Sectorului 6 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează punctul de distribuire în Bd. Iuliu Maniu nr. 101, asigurând logistica şi resursele umane necesare pentru ca acest proces să se deruleze în cele mai bune condiții. Până în prezent, nu s-au primit informații cu privire la perioada în care sectorul 6 va primi stocurile de alimente pentru a putea la rândul său să înceapă distribuirea către cetățenii îndreptățiți.
  • De îndată ce Primăria Sectorului 6 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vor primi produsele, cetățenii vor fi informați cu privire la modalitatea de distribuire.

Facem apel la cetățenii sectorului 6 care au intrat în posesia cupoanelor pentru ajutoarele alimentare europene să urmarească informările autorității publice locale care va anunța prompt toate detaliile cu privire la derularea programului. Paginile web sunt: www.primarie6.ro si www.asistentsociala6.ro.

În prezent, Ministerul Fondurilor Europene derulează achiziția de produse, procedură care s-a încheiatla jumătatea lunii noiembrie.

Ulterior, furnizorii au la dispoziție o perioadă de 45 de zile să asigure trimiterea produselor către primării, urmând ca fiecare primărie să asigure organizarea punctelor locale de distribuire.

Datele de distribuire a produselor către cetățeni VOR FI PUBLICATE de fiecare primărie în momentul în care acestea vor dispune de stocurile de produse.

Primăria Sectorului 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului vor informa cetățenii sectorului 6 care sunt incluși în program, prin toate mijloacele de informare (afișaj, site, massmedia), cu privire la data începerii distribuirii produselor către cetățeni.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001