Conferinţa de presă de lansare a ESTUAR ClubHouse

Fundaţia Estuar și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vor inaugura pe data de 13 noiembrie ESTUAR ClubHouse, în cadrul proiectului ”Servicii sociale despre și pentru sănătate mintală”.
ESTUAR ClubHouse este un concept inovativ al unui centru de zi dedicat exclusiv adulţilor cu probleme de sănătate mintală şi bazat pe integrarea în comunitate şi pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă, excluzând serviciile de tip terapie (terapiile nu sunt furnizate în cadrul clubului, dar membrii sunt liberi să beneficieze de aceste servicii în cadrul altor centre). ESTUAR ClubHouse este primul astfel de centru din România. Serviciul social tip ClubHouse este un model iniţial american, apărut în 1948 la New York, sub denumirea de Fountain House, din iniţiativa unui grup de oameni cu istorie psihiatrică. Spre deosebire de alte programe, acesta a fost creat pornind de la premisa că membrii acestuia (persoane cu probleme de sănătate mintală) pot lucra productiv şi pot avea în acelaşi timp o viaţă socială satisfăcătoare, în ciuda unei probleme de sănătate mintală. In acest sens, ESTUAR ClubHouse ofera membrilor sai  posibilitatea dezvoltarii unui afaceri sociale in cadrul clubului sub forma unei ceainarii pentru comunitatea locala.

Cu această ocazie, avem deosebită plăcere de a vă invita să participaţi la conferinţa de presă prilejuită de lansarea ESTUAR ClubHouse, din Strada Orșova, nr. 129, Sector 6, București, care se va desfășura joi, 13 noiembrie, începând cu ora 10.00.

La eveniment vor participa domnul doctor Cristian Andrei (Președinte Fundația Estuar), reprezentanți ai Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, experţi ai Fundaţiei Estuar, reprezentanţi ai finanţatorului, beneficiari şi susţinători.

Vă rugăm să confirmaţi participarea până la data de 12 noiembrie 2014.

RSVP:
Laura Jigău
Specialist comunicare Fundaţia Estuar
Tel: 0758119321
E-mail: laura.jigau@estuar.org

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001