Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 sprijină persoanele afectate de inundaţii

Începând de luni, 4 august 2014, Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Direcţia Generală de Poliţie Locală, a demarat o strângere de bunuri şi alimente destinate persoanelor afectate de inundații.

Punctul de colectare este situat în incinta Clubului Seniorilor Sector 6, din Calea Plevnei nr. 234, și funcționează după următorul program: de luni până vineri între orele 08.00 – 19.00 și sâmbătă între orele 08.00 – 14.00.
Cetățenii sectorului 6 sunt așteptați în locația sus-amintită cu alimente neperisabile, apă îmbuteliată, obiecte de îmbrăcăminte igienizate și electrocasnice în stare de funcționare.

În acțiunea caritabilă s-a implicat și Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, care va asigura securitatea transportului spre localitațile sinistrate. În data de 7 august, primul convoi cu ajutoare destinate persoanelor afectate de inundaţii se va îndrepta spre Vaideeni, județul Vâlcea, una dintre cele mai afectate localităţi.

Alături de instituţiile publice și cetăţeni ai sectorului 6, campania umanitară este susținută de asociaţii, oganizaţii nonguvernamentale și reprezentanți ai societății civile.

Tot la inițiativa Primăriei Sectorului 6, în perioada imediat următoare mai mulți copii sinistrați din zonele afectate vor fi găzduiți în incinta unui centru social din comunitate și vor participa la programe non-formale de petrecere a timpului liber.

”Pentru cei care locuiesc în localităţile afectate, un sprijin oricât de mic înseamnă un ajutor nepreţuit. Sunt oameni care îşi plâng rudele dispărute, casele distruse sau bunurile luate de  ape. Vă așteptăm alături de noi pentru a-i ajuta!”, a declarat primarul sectorului 6, Rareș Șerban Mănescu.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001