Serviciul Juridic si Contencios

Atribuţii şi responsabilităţi

  • avizează dispoziţiile emise de catre Directorul General  al instituţiei;
  • acordă consultaţii cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
  • redactează opinii juridice cu privire la aspectele legale ce privesc activitatea instituţiei;
  • acordă asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridica institutţei în slujba căreia îşi desfăţoară activitatea;
  • redactează acte juridice, atestă identitatea părtţlor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate de către instituţie;
  • avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic;
  • verifică legalitatea actelor cu caracter juridic şi administrativ trimise spre avizare;
  • semnează la solicitarea conducerii instituţiei, în cadrul reprezentării, documentele cu caracter juridic emanate de la conducerea instituţiei;
  • exprimă puncte de vedere în ceea ce priveşte aplicarea şi interpretarea actelor normative, în cazul unor măsuri luate de către conducerea instituţiei, sau la cererea compartimentelor dacă aceste solicitări privesc activitatea instituţiei;
  • intocmeşte răspunsuri din punct de vedere juridic la adrese şi sesizări inregistrate la sediul instituţiei;
  • întocmeşte intampinări şi interogatorii, formulează apeluri, recursuri şi face propuneri privind promovarea căilor extraordinare de atac în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care instituţia este parte;
  • intocmeşte decizii de imputare sau angajamente de plată în cazul salariaţilor care au de incasat sume necuvenite;
  • acordă asistenţă juridică gratuită tuturor categoriilor de persoane protejate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  • ţine evidenţa cronologică şi pe domenii a actelor normative;
  • ţine evidenţa tuturor actelor şi documentelor intocmite sau avizate;
  • informează conducerea cu privire la apariţiile şi modificările legislative aplicabile domeniului de activitate al instituţiei;
  • asistă gratuit persoanele vârstnice la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor cu clauza de intreţinere şi abitatie viageră;
  • reprezintă în instanţele judecătoreşti de toate gradele instituţia şi Directorul acesteia, pe baza de delegaţie;
  • avizează contracte, convenţiile şi protocoalele incheiate de către instituţie cu alte persoane fizice sau juridice;
  • asigură consultanţă juridică angajaţiilor instituţiei şi îi informează pe aceştia cu privire la noile apariţii legislative sau modificări aduse în domeniu;
  • avizează sau semnează acte cu caracter juridic, avizul pozitiv sau negativ, precum şi semnătura sa aplicându-se numai pentru aspectele strict juridice ale documentului; consilierul juridic nu se pronunţă asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul vizat ori semnat de acesta;
  • redactează prin operare P.C. toate actele şi documentele care se referş la activitatea compartimentului juridic;
  • îndeplineste orice alte atribuţii dispuse de conducerea instituţiei, în limitele competentelor legale.

Răspunderi şi limite ale răspunderii

  • Răspunde de legalitatea actelor întocmite şi de controlul legalităţii actelor întocmite de către alte compartimente.
  • Răspunde de păstrarea secretului profesional asupra tuturor activităţilor desfăşurate de către consilierul juridic în cadrul instituţiei conform clauzei de confidenţialitate; consilierul juridic nu poate fi obligat în nici o circumstanţă de către nici o persoană fizică sau juridică să divulge secretul profesional.
  • Consilierul juridic are toate drepturile şi obligaţiile prevazute de lege în conformitate cu statutul profesional şi cu reglementările legale ce stau la baza desfăşurării activităţii instituţiei, cu care are raporturi de muncă.
  • Consilierul juridic, în exercitarea profesiei şi ăn legătura cu aceasta, este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, fiind protejat de lege impotriva acestora.
  • Consilierul juridic, indiferent de forma în care îşi desfăşoară activitatea profesională, se subordonează, numai pe latura administrativă, instituţiei în favoarea căreia îşi desfăşoară activitatea.

Sancţiuni

  • Neindeplinirea întocmai şi la timp a sarcinilor prevăzute în prezenta fişa a postului atrage după sine, în funcţie de gravitate sau consecinţe, răspunderea disciplinara, materială sau penală.
  • Încălcarea cu vinovaţie de către funcţionarul public a indatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestuia.
  • Răspunderea contravenţională a funcţionarului public se angajează în cazul când acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.
  • Pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului instituţiei, pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, precum şi pentru daunele plătite de instituţie, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se angajează răspunderea civilă a funcţionarului public.
  • Răspunderea penală a funcţionarului public intervine în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care acesta o ocupă.

Date de contact

Adresa: str.Cernişoara nr. 38-40 (zona Piaţa Gorjului), sector 6.
Telefon/Fax: 021/7457237; 021/7456229, int.120.
Adresa e-mail: juridic@dgaspc.com

Opțiuni pagină

Rețele sociale

 

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

Care sunt provocările Sectorului 6?

0800.824.453 – linie gratuită pentru consilere psihologică în sectorul 6

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2017 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

 

 

Realizare site web HASS Web Design