Serviciul financiar, buget
Atribuţii:
- Întocmeşte documentaţia economică în vederea utilizării în condiţii legale a fondurilor publice;
- Întocmeşte fundamentarea bugetară pe titluri, articole şi alineate pentru anul bugetar curent şi pentru anul următor;
- Efectuează analiza economico-financiară, punând la dispoziţia conducerii indicatori din care să rezulte eficienţa cheltuirii fondurilor publice;
- Urmăreşte şi răspunde de încadrarea cheltuielilor bugetare în limitele creditelor aprobate de Consiliul Local al sectorului 6;
- Organizează controlul permanent privind operaţiunile economice efectuate;
- Analizează necesităţile patrimoniale pe termen scurt şi în perspectivă;
- Organizează şi exercită controlul financiar de gestiune în conformitate cu prevederile legale;
- Analizează trimestrial execuţia de casă a bugetului;
- Ţine evidenţa operativă a creditelor aprobate, repartizate şi utilizate, conform Normelor Metodologice în vigoare;
- Ţine evidenţa plăţilor şi cheltuielilor în Fişele bugetare pentru D.G.A.S.P.C. sector 6;
- Intocmeşte situaţiile financiare solicitate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Direcţia Generala Protecţia Persoanelor cu Handicap, Primăria Sectorului 6;
- În cadrul Serviciului Financiar – Buget se monitorizează derularea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă şi a proiectelor derulate prin Consilul Local;
- Întocmeşte documentele conform OMF nr. 1792/2002;
- Verifică fişele de prezenţă, concedii de odihnă şi medicale; întocmeşte adeverinţe solicitate de angajaţi; întocmeşte Statele de plată pentru plata salariilor personalului instituţiei şi a asistenţilor personali; întocmeste recapitulaţiile pentru plata salariilor; întocmeşte borderourile pentru alimentarea cardurilor bancare;
- Verifică, întocmeşte şi raportează declaraţiile unice pentru Administraţia Finanţelor Publice sector 6;
- Întocmeşte ordine de plată pentru decontarea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii, asistenţă socială, fundaţii, cheltuieli de capital, cheltuieli proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, venituri extrabugetare;
- Colaborează şi comunică permanent cu Trezoreria Statului sector 6, Primăria sector 6 , Agenţia de Prestaţii Sociale Bucureşti ;
- Întocmeşte listele de investiţii ;
- Verifică deschiderile de credite bugetare şi extrasele de cont pentru conturile DGASPC sector 6;
- Efectuează plăţile şi încasările prin casierie aferente Statelor de plată (salarii, ajutoare speciale, indemnizaţiile de însoţitor, ajutoare de urgenţă, prime de fidelitate, cheltuielile materiale aferente bunei desfăşurări a activităţii instituţiei) ;
- Îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de conducerea instituţiei, în limitele competenţelor legale.
Date de contact
Şef Serviciu – Ionuţ Popa
Adresa: str.Cernişoara nr.38 - 40 (zona Piaţa Gorjului), sector 6.
Telefon/Fax: 021/7457237; 021/7456229, int.104.
Adresa e-mail: dgaspc6financiar@yahoo.com