Centrul social multifuncţional “Harap Alb” (Cresa Militari)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 anunţă părinţii interesaţi că pot depune cereri de admitere a copiilor la cele trei Centre sociale multifuncţionale de pe raza sectorului 6, la sediul central al instituţiei din strada Cernişoara nr. 38-40, la Registratură.

Pe această cale, vă informăm că pentru completarea dosarului cu toate documentele necesare parinţii vor fi contactaţi de către reprezentanţii  instituţiei noastre în momentul în care se vor elibera locuri la centrele multifuncţionale, în conformitate cu ordinea listei de aşteptare.

Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021745 72 37.

Motto: “Educaţia este dobândirea artei de a utiliza cunoştinţele”.

Domeniul de competenţă:

Centrul social multifuncţional “Harap Alb” este o structură care oferă servicii sociale specializate pentru creşterea, îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 - 4 ani, cu prioritate cu domiciliul în Sectorul 6. 

Beneficiari:

Copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 4 ani ai căror părinţi sau susţinători legali sunt salariaţi, în perioade de  studii sau şomeri (dovedite cu acte), cetăţeni români cu domiciliul sau rezidenţă  în România.

Servicii asigurate de noi:

  • Supravegherea dezvoltării fizice şi psihice a copiilor cu vârsta cuprinsă 1 - 4 ani;
  • Supraveghera medicală şi profilactica;
  • Condiţii igienice de viaţă şi hrana potrivit necesităţilor vârstei copiilor înscrişi;
  • Ţinem cont de nevoile afective ale copilului, de curiozitatea şi dragostea de cunoaştere a acestuia pe care le încurajăm şi le dezvoltăm;
  • Intărim voinţa copilului;
  • Menţinem o permanentă legătură cu părinţii;
  • Control medical  periodic şi ori de câte ori este nevoie;
  • Bucătărie proprie;
  • Serviciile sunt asigurate de personal medical calificat cu specialitate în  pediatrie şi competenţe în psihologia copilului 1 - 4 ani.

Program de funcţionare al centrului:

Program de zi  -  06.00 -18.00
Program săptămânal de luni până vineri.

Înscrierea copiilor la cntru se face la DGASPC Sector 6 - la registratură  se depune  dosarul.

Dosarul trebuie să cuprindă :

  • Adeverinţe de salariaţi ale părinţilor / reprezentanţilor / legali;
  • Certificat naştere copil (original şi copie);
  • Cartea de identitate părinţi (original şi copie);
  • Fişa medicală copil (de la medicul copilului - pediatru);
  • Adeverinţe medicale părinţi (de la medicul de familie).

Formularele de înscriere :

De la registratura  Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6, din strada Cernişoara nr.38-40 (zona Piaţa Gorjului), se ridică cererea tip de înscriere la centru. 

BAZA LEGALĂ:

Date de contact :

DGASPC Sector 6 Bucureşti  - strada Cernişoara nr.38-40 (zona Piaţa Gorjului),
Telefon : 021/7457237

Şef centru - Claudia Dobromir
Adresa: Str. Estacadei Nr. 13, Sector 6, Bucureşti.
Telefon/Fax: 021.569.28.73 interior 415 sau 416
Email: cresamilitari@yahoo.com